Tradiţii şi obiceiuri în Copalnic Mănăştur

Uzaţi de cotidianul prea alert din oraşe, păşim în vatra satului. Viaţa autentică de aici – trăirea arhaică a ritmurilor şi riturilor satului – trebuie redescoperită (sub coaja istoriei şi a lucrurilor îmbătrânite), ajungând la un miez care încă mai alimentează graiul, obiceiurile şi sărbătorile zonei. Departe de forfota cetăţilor aglomerate, oamenii din ţinuturile de pe lângă Valea Cavnicului şi de pe Platoul Prelucilor îşi cadenţează viaţa în ritmul calendarului străvechi, cu sărbători şi obiceiuri agrare… Vă invităm să păşiţi alături de noi în acest ritm…

Feciori din Preluca Veche

 

Pragurile

În zilele de sărbătoare, oamenii locului încă mai poartă îmbrăcămintea tradiţională, ca semn că aparţin unei lumi vechi ce încă mai trăieşte odată cu ei. Deşi simplu, tipul de îmbrăcăminte din Chioar este însemnat cu diverse motive şi simboluri magice, cusute şi brodate, aproape ascunse de ochiul neavizat. Chiar dacă astăzi doar forma lor se mai păstrează, alunecând în decorativ, motivele arhaice de pe cămăşi şi pieptare reclamă şi un alt fel de interpretare care-şi găseşte ecoul doar în lumea mitico-magică a credinţelor străvechi.

Momentele ritualice din trecerile „pragurilor” de devenire, de la leagăn până la copârşeu, sunt respectate cu stricteţe. Naşterea, botezul, nunta şi înmormântarea reprezintă momente importante în viaţa oamenilor locului, când întreaga fiinţă a comunităţii vibrează odată cu trecerea fiecărui om într-o altă etapă. Ca o fiinţă uriaşă, întreaga suflare dintre hotare renaşte odată cu fiecare prunc ce vede aici lumina zilei, se regăseşte în întregime în ceremonialul nunţii şi se stinge puţin cu fiecare „petrecanie” – căci aşa i se spune aici înmormântării, ca şi cum am însoţi pe cineva până la hotar şi apoi l-am petrece cu privirea cum taie urmă prin ierburile înalte…

Vârstele anului

Aici, între hotare, anul are vârstele lui şi nu curge niciodată uniform de-a lungul dealurilor şi văilor. Fragil ca un prunc, născut în miezul iernii, anul are nevoie de ajutorul oamenilor. De aceea, sătenii se adună pentru „a moşi” anul în cadrul ceremonialurilor de Anul Nou… Capra, Pluguşorul, Sorcova sunt doar câteva dintre obiceiurile care însoţesc aici începerea noului an ce se deschide spre primăvară şi viaţă, odată cu renaşterea naturii. Armindenul pe care-l pun la porţi oamenii, ca un toiag al unui bătrân zeu, radiază căldura şi viaţa din care se împărtăşesc oameni şi animale, iar primăvara se sprijină în el şi urcă până pe dealuri. Aici, îşi aduc sătenii turmele de oi, ţinând în fiecare primăvară „Măsurişul oilor” – obicei vechi de formare a stânelor pentru vară, de purificare a lor şi de măsurare a laptelui, pentru a stabili partea fiecărui gospodar din laptele oilor muls peste an. Parcă pentru a tempera oarecum forţele naturii şi pentru a ordona universul la început de primăvară, în satele din Chioar se ţine cu stricteţe „Postul Paştelui”, perioadă de reculegere şi retrăire a patimilor Mântuitorului, de refacere a drumului iniţiatic de la moarte la viaţă. În cele 40 de zile de post, cu oprelişti de mâncare şi sărbători, oamenii se regăsesc puţin câte puţin, uitând de carnea lucrurilor, intuind miezul şi sensul vieţii pământeşti. Iar în Noaptea de Înviere, sătenii îşi poartă cu grijă lumina în mâni, iar lumina pătrunde în oameni ca o binefacere, ca o promisiune a vieţii ce va să vină… Vara e anotimpul maturităţii anului, a forţei lui depline, a drumului greu spre rod. De aceea, oamenii se adună în „clacă”, ajutându-se unii pe alţii în muncile câmpului. La coasă, la fân, la sapă, oamenii se adună în clăci, încercând să uite de greutatea muncii de unul singur, sprijinindu-se de vecini ca de nişte fraţi. E unul dintre momentele în care comunitatea pulsează ca un singur trup iar legăturile dintre oameni devin tot mai strânse. În toamnă, anul dă în pârg şi, greu de roade, se apleacă din nou spre oameni… Iar oamenii îl despovărează, ca pe un călător ce deja a trecut de amiaza vieţii, de încărcătura de culori şi poame şi mirosuri. După ce a fost cules rodul, oamenii se pregătesc să petreacă anul. Urmează „Postul Crăciunului”, un timp al bătrâneţii anului, al rememorării vârstelor tinere ale omenirii. Între hotarele comunei, timpul se prelungeşte, făcând loc colindelor şi  liniştii cerului ce se apropie tot mai mult de pământ. În Noaptea Crăciunului, sătenii se colindă unii pe alţii, vestind naşterea Mântuitorului şi promisiunea unui timp reînnoit. Copiii umblă din casa-n casă după mere şi colaci, ducând cu ei mai departe rodul anului trecut. În cer e pace, între hotare e iarnă şi tihnă, un nou an stă să se nască…

Tradiţii

Pentru oamenii de aici, nu doar relaţiile de rudenie şi de vecinătate îi fac să se manifeste împreună în marele spectacol al vieţii. Unul din vechile obiceiuri ale pământului este „Fărtăţia” – ritual ce are la origine, pierdută în negura vremilor, frăţia de sânge. Tinerii se leagă între ei să-şi fie „fărtaţi” şi să se ajute de-a lungul vieţii. Uneori, aceste fărtăţii, unesc oamenii mai mult decât legăturile de rudenie, şi-i fac să-şi ţină jurămintele mai presus de obstacolele vieţii cotidiene (inserare secvenţe – sunet din filmări).

Unele sărbători din ciclul calendaristic pot fi surprinse şi în manifestarea lor scenică mai actuală, sub forma unor festivaluri, jocuri şi târguri. Astfel, comuna Copalnic Mănăştur, oferă turiştilor pe parcursul unui an mai multe evenimente folclorice menite să prezinte şi să împărtăşească aceste valori cu oaspeţii satelor. Un astfel de moment este „Jocul cu coşarca”, în cadrul căruia sătenii se adună ca o mare familie, împărţindu-şi bucatele şi băutura într-o masă comună, ca pentru a reface din timp în timp legăturile dintre ei. (eventual inserare voce de la Preluca Nouă).  De mare amploare este şi „Jocul între hotare”, manifestare ce reuneşte pe platoul Prelucilor ansambluri  folclorice din comună şi din împrejurimi. De asemenea, Serbările Comunei Copalnic Mănăştur, ce se ţin în fiecare an la început de septembrie, fac din piaţa centrală a comunei un imens târg de produse tradiţionale, cu participarea meşterilor populari din zonă, reprezentând un prilej de manifestare a jocurilor şi cântecelor chiorene. (E.L.)